Charoit >>Rezervat (133)

Produs momentan indisponibil

Vrei sa primesti notificare cand produsul redevine disponibil?


Așa cum Larimarul are povestea genezei sale extraordinare, Charoitul vine și el cu o poveste care întrece aștepătrile. Ambele cristale au început să fie cunoscute nu prin cercetările specialiștilor ci prin transmiterea pe cale orală a proprietăților lor magnifice, pornind de jos, de la omul de rând.
In ultima vreme este inundată piața comercială cu bijuterii din cristale care sucesc mintea cumpărătorilor, unele mai senzaționale ca altele dar aceste cristale au apărut în urma unor politici de globalizare, în cadrul unui plan bine pus la punct (în care s-au investit miliarde de dollari) plan numit "New Age" si toate, absolut toate, n-au legatură cu roadele Mamei noastre Natura.
Descoperit în Rusia, de un ocnaș deținut intr-un lagar la carierele de lângă raul Chara în anul 1940, Charoitul avea să fie recunoscut oficial abia în anul 1978.
Charoitul, deși descoperit relativ recent, în cîțiva ani a devenit una dintre cele mai râvnite pietre din lume. Setul prezentat acum, realizat cu mărgele naturale din Charoit, a fost executat la cerere de o clientă care - dacă consideră că realizarea lui se ridică la nivelul minim acceptat, îl poate comanda.


Tip produs: Lucrat manual

Materiale: Accesorii tehnice din Alama, Charoit fatetat de 4 5mm, Charoit nugget cca 10 x 8mm, Snur matase violet

Dimensiuni: Colier: 49 cm/ 33 grame
Pandantiv cu cabochon 18x13
Cercei cu cabochon 18x13
Bratara: 17 cm / 9 grame
Inel reglabil cu cabochon 25x18mm

Disponibilitate: imediat

Intrebari? Contacteaza magazinul

Livrare si plata

Ca sa te bucuri cat mai repede de produsele comandate ti le putem livra in cel mai scurt timp prin:
Posta Romana: 18 LEI
Curier rapid: 25 LEI

Iar pentru plata poti alege metoda care ti se potriveste:
Plata la livrare

Opiniile clientilor

  • Este un set deosebit, colierul este fantastic de frumos și cu semnificație aparte, simți efectiv că a fost lucrat cu dăruire, pentru tine, cea care îl vei purta. Mulțumesc din suflet pentru tot

    Anonim | 03.11.2024

  • De mult mi-am dorit un set cu Paua Shell, este foarte frumos, mai ales că e înnobilat de perle! Mulțumesc frumos, domnul George!

    Anonim | 28.10.2024

  • Nu am suficiente cuvinte pentru a descrie cât de mult preț este pentru mine acest set de bijuterii frumos alcătuit și cu grijă! Mulțumesc frumos! Piesa centrală, crucifixul, este de necuprins, nepatruns, înălțător!!!...

    Anonim | 05.03.2024

  • Armonia culorilor , unicitatea jadului, duc la a purta acest set cu multă plăcere! Este foarte frumos și elegant! Multe aprecieri domnului "Gheorghitză"!

    Anonim | 28.01.2024

  • Un set superb, foarte bine realizat cu accesorii de calitate, culoarea pietrelor deosebita un vișiniu _ cireașa nemaipomenit ! Comunicare și expedierea ireproșabile, mulțumesc muulltt !!!!

    Anonim | 12.01.2024