frumoase obiceiuri...

Foarte frumoase, doar sunt ale noastre! :)
Am gasit si eu cate ceva despre sarbatoarea "Pastele Cailor", cateva informatii despre care nu aveam habar si ma bucur ca le-am aflat si as vrea sa le impartasesc cu voi.


Inceputurile vorbei „la Pastele Cailor”

Traditia spune astfel: atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment. Se zice ca pe cat de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltare Domnului, cand Fiul ei se va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii „isi praznuiesc” Pastele, pentru un ceas, ei se satura de pascut iarba campului.

Aceasta traditie mai este cunoscuta, inca din vechime, si sub denumirea de Joia Iepelor. Aceasta zi mai este numita, in popor, si Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, traditia locurilor a pastrat o alta legenda. Se zica ca, Ispas era un om ce a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Inaltarea Domnului. Tinand seama ca Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare. Vorba poporului spune ca acel om care moare de Ispas ajunge direct in Rai. Pentru a aminti de aceasta credinta populara, cum ca cel mort in aceasta zi ajunge direct in Rai, oamenii isi legau de mijloc un sir de frunze de nuc.

Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului si a traditiilor, aceasta sarbatoare populara ar fi de provenienta romaneasca, mai exact, din zona Translivaniei. Se mai crede, dupa cate se stiu momentan, ca acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Despre cele petrecute, in vechime, in Transilvania, citim astfel: „In Evul Mediu, pe cand in Ardeal exista o componenta multietnica si religioasa, sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, cand ungurii isi serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in aceeasi zi. De aici a venit si vorba „la Pastele Cailor”, acest an, in care toti serbau Pastele la aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau.

Foarte interesant,multumesc,Alexida!
Avem obiceiuri si traditii nemaipomenite si sper din tot sufletul sa nu se piarda.

"Traditia adevarata e singura merinde sufleteasca!" Liviu Rebreanu

In zi de sarbatoare aduc si eu un mic premiu pe care Silvia il va oferi unei participante la VARA ROMANEASCA :
www.breslo.ro/Product/Premiu-Concurs-VARA-ROMANEASCA---Bijuterie-Moda-Decoratiuni_948631

Povestea FLORILOR

Se spune că la început, în vremurile de demult, FLORILE erau la fel ca FLUTURII. Nu erau legate de pământ, iar petalele lor erau aripi. Le vedeai zburând însoțite de câte un future peste câmpuri și poieni cu iarbă înaltă, împrăștiind parfum la fiecare bătaie de aripi. Era destul de greu să distingi între flori și fluturi, cel puțin când se aflau în zbor. De ...fapt nici nu era prea mare diferența, ambele se întreceau în culori, doar că florile aveau parfum și miezul plin de nectar. Doar albinele și fluturii puteau recunoaște florile, pentru oamenii de atunci era mai dificil.
Îți dai seama că puteai culege un buchet de flori pentru iubita ta, iar pe drum sau în clipa în care te întâlneai cu ea, florile să… zboare.
În vremurile acelea de poveste, în adâncurile unei păduri, trăia un vrăjitor. Era un vrăjitor bun, pentru că făcea mai mult vrăji de dragoste, iar pentru astfel de vrăji avea nevoie de puțin polen. Și pentru el era greu să facă diferența dintre flori și fluturi așa că nu de puține ori se trezea căutând polen între aripile unui fluture.
În ziua aceea pregătea o poțiune magică și avea nevoie de puțin polen. Era grăbit și poate chiar puțin nervos. Prinse cu greu o floare și, în timp ce căuta să-i scuture polenul cu ajutorul unui fulg de pasăre, și-a dat seama că luase de fapt un fluture. A încercat încă o dată dar la fel. Fluturii și florile se amuzau pe seama lui zburând în spirale largi printre brațele lui. Înfuriat, vrăjitorul prinse o floare, îi scutură polenul și o legă cu un fir de mătase de un fir de iarbă:
- Acolo să stați și să nu vă mai prind că vă învârtiți fără rost în jurul meu! a strigat vrăjitorul și, dintr-un pocnet scurt de degete a legat pentru totdeauna florile de pământ. Firul acela de mătase s-a transformat în tulpină și, ca să fie sigur că florile nu vor mai putea pleca de acolo, le-a legat prin rădăcini bine înfipte în sol.
Fluturii le-au rămas buni prieteni, la fel și albinele. Din ziua aceea FLORILE nu au mai zburat, dar gândul lor zboară zi de zi spre SOARE.

Ce poveste frumoasa!
Am sa le-o spun si eu fetitelor mele, o sa le placa la nebunie!
Multumesc

Am sosit si eu.O zi binecuvantata sa aveti!

Sorina,ca de obicei,nu te dezici de darnicia cu care ne-ai obisnuit si-ti multumesc mult pentru premiul pe care l-ai adus si la aceasta sectiune.
Iar "Povestea florilor" e,cum altfel,minunata!

Aduc si eu o legenda si,chiar daca e mai lunga,merita sa o cititi...
Legenda florilor de camp
Se povesteşte că demult, tare demult, pe vremea când pe pământ se aflau zâne, unele din florile pe care le vedem pe câmp ar fi fost flăcăi şi fete. Un blestem aprig i-a preschimbat în flori, cu neputinţă de a mai fi ce au fost odată.

Pe vremea aceea era tare frumos în satele noastre. Erau multe fete şi flăcăi care-şi ajutau părinţii la munca câmpului. Pe atunci era o mare ruşine să-ţi părăseşti satul, plecând pe aiurea la muncă.

Toată săptămâna munceau cu mic cu mare, de când se revărsau zorile şi până apunea soarele. Iubeau pământul străbun şi-l munceau cu drag, toamna culegând roade bogate.

Duminica era zi de odihnă.Dimineaţa şi-o petrecea cu gătelile.

După-amiaza, jos la marginea satului, se strângeau de la copiii purtaţi în braţe până la moşnegii fără un dinte în gură şi se veseleau la jocul satului.Cei bătrâni făceau roată şi, gândind la vremea trecută, priveau la acei tineri care se învârteau în joc ca sfârleaza.

Într-o duminică, când jocul era în toi şi veselia mai aprigă, numai ce se văzură venind o ceată de fete străine, frumoase ca stelele... Veneau încet, legănându-se ca lanul în bătaia vântului, şi fără vorbă se prinseră în joc alături de flăcăii satului. Fetele din sat, roşii ca macii, şi-au plecat capul în jos şi s-au tras pe margine. Priveau triste la dragii lor care jucau privind cu drag la fetele străine. Ce-i drept, erau frumoase cum nu mai văzuse satul.

Jocul părea nesfârşit. Fetele străine erau neobosite la joc. Fetele din sat începură a şuşoti...

- Da' cine or fi astea, de au venit fără să fie chemate? Oricum noi suntem în plus.

Una câte una fetele au plecat de la joc, au plecat şi cei bătrâni, rămânând numai ceteraşii cu flăcăii satului şi fetele străine.Când noaptea începu să-şi ţese pânza ei întunecată, fetele străine s-au desprins din joc, lăsându-i pe flăcăi ameţiţi de vârtejul jocului şi au plecat după cum au venit. Când s-au dezmeticit şi s-au văzut singuri, au plecat şi ei spre casele lor. Nedumeriţi de cele întâmplate, se întrebau unul pe altul:

- Da' bine, măi fraţilor, cine or fost fetele cele mândre cu care am jucat de s-au rupt nojiţele la opinci?!

- Da' cine ştie? Atâta vă spun, că nu-i lucru curat ele.

- Eu cred că-s ielele nebunele.

- Da' taci măi, că alea umblă numai noaptea!

Flăcăul cel drag fetei cu ochi albaştri şi păr bălai mergea posomorât, îi era ciudă că se lăsase vrăjit de fata străină, uitând de draga lui.

Toată săptămâna ce-a urmat au lucrat flăcăii şi fetele din sat la secerişul grâului. Erau trişti şi unii şi alţii, nu se mai auzea ca în alte dăţi râsete şi voie bună, nu se mai auzea cântece de dor sau doina de jale. Se auzea numai hârşâitul secerei tăind spicele de grâu. Din când în când un oftat spinteca tăcerea. Flăcăii s-ar fi împăcat repede cu fetele, dar ele erau supărate rău, nu le aruncau nici măcar o privire.

Inima fetei cu păr bălai lăcrima de dorul iubitului. Aplecată asupra lucrului, arunca priviri furişe spre flăcău. S-au hotărât ele ca numai duminica la joc să se împace cu flăcăii.

Zilele au trecut parcă-n zbor, şi iată duminica la rând. În poiana cea frumoasă s-a adunat ca de obicei tot satul. Fetele au venit mai gătite ca niciodată. La început au făcut pe supăratele, mai apoi s-au lăsat ademenite de flăcăi şi s-au prins în joc alături de ei. După o învârtită bună, ceteraşii au tăcut pentru a-şi trage sufletul. Flăcăii şi-au trecut mâna după mijlocul fetei dragi şi s-au dat la o parte, şoptindu-le la ureche. Fetele ascultau cu obrajii îmbujoraţi la vorbele lor. Când totul părea venit pe calea cea bună, numai ce se iviră ca din văzduh fetele străine. La ivirea lor, muzica se auzi cântând, flăcăii îşi lăsară mândruţele în părăsire şi se alăturară celor străine, iar jocul începu mai cu foc ca rândul trecut.

Asta era prea de tot. Ca la comandă, toţi sătenii părăsiră poiana, îndreptându-se spre casele lor. Fata cu păr bălai zise alteia:

- Tu, soră, ştii cine sunt frumoasele străine?

- Nu, de unde să ştiu? răspunse aceasta cu năduf.

- Sunt zâne, le-am văzut condurii de nestemate, numai zânele poartă aşa încălţări. Eu am să plec s-o caut pe Crăiasa lor, să-i spun ce fac ele.

- E uşor de spus că pleci, dar unde dai tu de Crăiasa lor?

- Am auzit spunându-se că în vârful muntelui la poalele căruia ne aflăm, se află un castel măreţ şi în el locuieşte Crăiasa zânelor.

- Am să vin şi eu cu tine, amândouă răzbim mai uşor.

Cele două fete, în loc să meargă spre casă, s-au îndreptat spre muntele înalt al cărui vârf dădea în nori. Au mers ele, cu pas repejor, pe cărări neumblate, prin locuri pustii, pe cărări înguste de ziceai că acum, acum se prăvale în prăpastia fără fund. Încălţările li se făcură ferfeliţă, picioarele numai răni, nu le mai ascultau. Oboseala pusese stăpânire pe ele, le chinuia foamea şi mai mult setea. Până în vârful muntelui nu mai era mult de mers. Deodată se lăsă o ceaţă deasă, de nu vedeai la un pas. Fetele se strânseră una în alta, şi nu se mai mişcară din loc de teamă să nu se rătăcească. Când deznădejdea era mai mare, se ivi lângă ele o capră neagră.

- Urcaţi-vă în spinarea mea. Am să vă duc eu la Crăiasă.Singure nu veţi ajunge niciodată.

Cu mirarea în priviri, fetele încălecară şi cât te-ai şterge la ochi ajunseră în faţa unui palat nemai văzut. La intrare se afla o femeie de o neasemuită frumuseţe şi pe chipul bine conturat se citea o nemărginită bunătate, în spatele ei se aflau fetele străine ce veneau la joc. Cu glas blând Crăiasa le întrebă pe fete:

- Cine sunteţi voi şi ce necaz mare v-a mânat la mine?

Fata cu păr bălai se apropie de Crăiasă, îngenunche şi-i povesti necazul ce le-a mânat până în vârful muntelui. Când au terminat, Crăiasa s-a răsucit spre zâne şi, mâniată foc, le-a întrebat dacă-i adevărat ce spun fetele. Neputând tăgădui, ele au lăsat privirea în jos, fără să mai răspundă.

- Dacă e adevărat, pentru că mi-aţi nesocotit porunca şi v-aţi amestecat cu oamenii de rând, am să vă pedepsesc aspru. Voi două încălecaţi capra şi mergeţi cu bine. De zâne am eu grijă.

Le duse Crăiasa pe zâne şi le închise în turnul palatului.

Au stat zânele cât au stat închise, Crăiasa parcă uitase de ele. Le ardeau călcâiele după joc. Într-o duminică s-au hotărât să nesocotească porunca Crăiesei, crezând că ea nu va afla. S-au preschimbat în porumbiţe, au ieşit pe fereastra turnului şi s-au dus la joc. Dar Crăiasa a prins de veste şi s-a înfuriat rău.

S-a urcat într-o caleaşcă trasă de cai înaripaţi şi-a coborât în poiana unde se aflau zânele şi flăcăii satului. Cu o nuieluşe fermecată făcu un semn asupra lor. Pe loc zânele şi flăcăii se preschimbară în flori frumoase de toate culorile. Crăiasa plecă spre palatul ei. Ceteraşii văzând cele întâmplate, au alergat în sat şi-au povestit oamenilor. La început oameni n-au crezut, dar venind în poiană au găsit-o plină cu flori.

Flori frumoase, flori de câmp...

Un zambet...cu gandul la Eminescu...

Versul eminescian

"Tu rămâi la toate rece!"
- Da, admit, la cele slute,
Dar e greu la domnişoare
Şi frumoase, şi avute!

:)

Poezia absoluta
Omar Khayyam

...
Priveste cedrul mândru! Atâtea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc însa limbajul tacerii si-al luminii.

Foarte frumos,Sorina!

Legenda macului

Legenda spune că, în timpurile de odinioară, macul nu avea culoarea roşie, ci albă. Macul era foarte somnoros din fire. Atunci când lisus a fost răstignit pe cruce, toate florile de pe câmp plângeau. Plângea şi macul cel alb. Dar istovit de atâta frământare şi lacrimi, a adormit. A dormit astfel trei zile, fără să se trezească. Când a deschis ochii, a auzit strigând din toate părţile: „Hristos a înviat!"
- Cum? Hristos a înviat? Şi eu, somnorosul, nu ştiu nimic din ce s-a întâmplat? se tânguia macul.
Macului i s-a făcut atunci ruşine că n-a putut asista la răstignirea, îngroparea şi învierea lui lisus şi, de atâta ruşine, a simţit că sângele îi năvăleşte în obraji şi se face roşu la faţă. Din acel moment, macul cel alb a devenit roşu şi toţi macii de pe câmp s-au înroşit şi au rămas roşii până în zilele noastre.

frumoasa povestioara...am si eu in gradina maci rosii....am gasit si unul roz batut...am vazut si albi si un fel de roz-mov tare frumosi...

Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

https://www.youtube.com/watch?v=tPbCPBRe6ik

E prima data cand reusesc sa-mi arunc ochii pe topicul acesta si... il gasesc pe Baniciu... Cine iubeste folk-ul ma are de partea lui/ ei. :)

Da,Baniciu...si muzica ce-ti ramane in suflet...
NaturaArt,un iubitor de folk il ai deja...subsemnata...si,in mod sigur,inca multe alte creatoare!

Sa aveti un weekend minunat!
Si,cu gandul la Luceafar...

"Dupa ce atata vreme
Laolalta n-am vorbit
Mie-mi pare ca uitaram
Cat de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te vad nainte-mi
Dulce, palida cum sezi;
Lasa-ma ca altadata
Umilit sa-ngenunchez,

Lasa-ma sa-ti plang de mila,
Sa-ti sarut a tale mani...
Manusite, ce facurati
De atatea saptamani?

http://www.youtube.com/watch?v=wiKWF1TT794

TEIUL SI MAGIA

* In mitologia Romei Antice, teiul simboliza iubirea conjugala si fidelitatea in cuplu, fiind in acelasi timp si arborele lui Venus (zeita iubirii) si al Junonei (zeita intelepciunii). Mai ales cuplurile tinere isi impodobeau altarul casei cu ramuri de tei inflorite, pentru a beneficia de intelepciune si stabilitate in iubire.
* Poetul Ovidiu, cel exilat pe tarmul Pontului Euxin, afirma ca de sarbatoarea dedicata zeitei fertilitatii, fecioarele se impodobeau cu coroane de flori de tei.
* Triburile germanice de acum doua milenii considerau teiul un arbore al pacii si al dreptatii. In fiecare an, vara, la inflorirea lui, el era adorat ca arbore sacru si sarbatorit cu dansuri si muzica. Judecata tribala se facea la tulpina unui tei, pentru a ajuta judele sa dea verdictul corect.
* Prezicatorii sciti imparteau o frunza de tei in trei bucati egale, pe care le infasurau in jurul degetelor de la mana stanga, pentru a obtine inspiratia si a capata puterea de a ghici viitorul.
* In folclorul polonez exista si acum credinta ca teiul plantat in fata casei apara familia de spiritele rele, aduce noroc si pace, ajuta oamenii sa nu-si piarda credinta in Dumnezeu si sa nu cedeze diferitelor ispite.
* Conform unei credinte populare franceze, o casatorie nu se mai destrama niciodata, daca mirii treceau la nunta pe sub doi tei cu coroanele impreunate.
* In Estonia si in Lituania exista obiceiul ca femeile tinere sa aduca ofrande de hrana la un tei inflorit, cerand fertilitate si liniste in familie.
* La romani, ramurile de tei inflorite sunt aduse acasa de Rusalii, dupa ce au fost sfintite de preot la biserica, fiind tinute la intrare ori, mai adesea, langa icoane. Ele se pastreaza toata vara, avand darul de a alunga grindina si furtunile distrugatoare, dar mentinand si "seninul" din casa.
* In multe sate din Bucovina se impodobesc mormintele apropiatilor cu ramuri de tei inflorite, pentru a le aduce pacea si impacarea. Se crede ca stramosii imbunati cu flori de tei vegheaza asupra celor vii si ii feresc de necazuri.
* In multe situri arheologice din Elvetia s-au descoperit vesminte imprimate cu extracte de tei. Obiceiul a fost pastrat si de popoarele slave, pana in timpurile moderne.
* In crestinismul primitiv, lemnul de tei era considerat sfant si exista obligatia ca statuetele Fecioarei Maria si catapesmele sa fie cioplite din lemn de tei (lignum sacrum).
* In astrologie, teiul e asociat cu luna, miresmei sale fiindu-i atribuit un efect afrodisiac.
* In antichitate, asupra teiului erau transferate boli, de catre vindecatori. Multi parinti plantau un tei cand li se nastea un copil, convinsi ca astfel va fi ocrotit de boli. In caz ca, totusi, se imbolnaveau, erau intinsi la umbra unui tei inflorit.

Cate lucruri interesante putem afla!
Multumesc,Sorina!

In lumea crestin-ortodoxa slava , lemnul de tei era preferat mai ales pentru pictarea icoanelor.Doua opere ale vestitului pictor Andrei Rubliov , "Sfanta Treime" si "Mantuitorul" , avand drept suport lemnul de tei, pot fi admirate si astazi in galeriile Tretiakov din Moscova.

In crestinism , teiul este un arbore sacru, gratie , se pare , parfumului suav al florilor lui.In Evul Mediu din Europa occidentala , teii erau plantati in mod obisnuit in preajma bisericilor.

In astrologia celtica , oamenii nascuti sub semnul zodiei Teiului (11 martie - 17 martie) par a fi inclinati sa accepte netulburati tot ce li se intampla in viata.Ei detesta luptele , lenea si pierderea de timp.Teii se refera la persoane ce fac adesea sacrificii pentru prietenii lor. Ele poseda multe talente , dar le lipseste tenacitatea de a face ca darurile lor inascute sa evolueze.Nativii din zodia teiului pot fi uneori gelosi si mustratori , dar sunt foarte loiali in dragoste.Oamenii "tei" iubesc viata , dar , in ciuda remarcilor celor din jur , nu inceteaza a se minuna de faptul ca ideile si visurile lor sunt mult mai frumoase decat realitatea. Cu o imaginatie foarte bogata , cei nascuti in zodia teiului au tendinta sa priveasca lumea prin niste ochelari roz-bonbon.De fapt , ei sunt adeptii unui ideal pe care reusesc cu usurinta sa il transmita si altora ce au predispozitia de a vedea viata intr-o maniera mult mai atragatoarea decat cruda realitate.

In astrologia clasica,teiul inglobeaza urmatoarele asociatii :

- Semn zodiacal : Gemeni, Sagetator , Taur
- Astre specifice : Jupiter , Mercur si Soare
- Sarbatori : Beltane , Litha , Ostara
- Element : aer
- Energie : Yin
- Gema : agata
- Zeu : Odin
- Zeita : Arainrhod , Freya , Frigg , Ostara , Venus
- Pasare : turturica
- Utilizare magica : atragerea dragostei , echilibrarea energiei , neutralizarea negativitatii.

Azi,stand cu copiii (doar fata si ginerele) si cu alte persoane dragi la povesti,mi-am amintit si le-am (re)povestit si lor cum botezasera copiii mei piersicile...Nu reuseau sa retina pentru mult timp numele,astfel incat,cu o logica fara cusur:))) le-au spus:"mere cu par"...

"Numele piersicii deriva din credinta straveche a europenilor ca acest fruct ar fi fost originar din Persia (Iranul de astazi) , lucru confirmat atat de denumirea stiintifica de "persica" , cat si de numele latinesc al acesteia , "malum persicum" ("mar persan").In realitate , piersicul (Prunus Persica) este un o specie de pom facand parte din genul de plante "Prunum" , cultivata initial in China.

Tocmai datorita vechimii sale in aceste regiuni orientale , piersicul este un simbol chinezesc traditional al longevitatii , purtand totodata numeroase alte semnificatii pozitive.De fapt, fiecare parte a acestui pom intrupeaza un inteles aparte.In China antica se credea ca lemnul de piersic are potentialul de a indeparta fortele raului , fiind folosit adesea pentru crearea unor arme .In magia taoista , o potiune avand la baza petalele florilor de piersic era inzestrata cu capacitatea de a face oamenii sa se indragosteasca nebuneste.Potrivit folclorului chinezesc , piersicile aflate intr-un dormitor au darul de a inspira cererile in casatorie .
Se spune ca pomul de piersic al nemuririi aflat in muntii Kun Lun rodeste o data la 3000 de ani , ocazie cu care cei 8 Nemuritori se aduna pentru a manca fructele magice si a-si asigura astfel pe mai departe imortalitatea.
Cu toate acestea , in Feng Shui , culoarea piersicii nu este deloc recomandata in multe cazuri, ea avand puterea de a-i atrage pe oamenii cu intentii putin onorabile si a provoca necazuri in casatorie si scandaluri sexuale."

Traditiile asociate cu Tet sau Anul Nou din nordul Vietnamului confera un rol important pomului de piersic.Legenda spune ca in muntii Soc Son exista un piersic urias in care isi aveau salasul doi zei puternici numiti Tra si Uat Luy.Cele doua divinitati aparau oamenii din zona de spiritele rele tot timpului anului cu exceptia zilei de Anul Nou , cand trebuiau sa il intalneasca in ceruri pe Imparatul de Jad.Spiritele rele au incercat sa profite an de an de acest avantaj pana ce oamenii au gasit o solutie de a se apara ei insisi , impodobindu-si casele cu ramuri de piersic avand calitatea de a alunga fiintele malefice.In acest fel , bonsaiul de piersic a devenit o decoratiune traditionala a sarbatorii Anului Nou in Vietnamul de Nord.
In mitologia vietnameza , se poveste ca in secolul XVIII , dupa un mars in regiunea Ngoc Hoi si castigarea unei mari batalii impotriva invadatorilor din dinastia Qing , regele Quang Trung a trimis un mesager catre orasul Phu Xuan , pentru a-i darui printesei Ngoc Han o ramura inflorita de piersic.Aceasta creanga plina de flori inmiresmate nu era numai un mesaj al victoriei adresat sotiei regelui , ci si un semn al inceperii unei noi primaveri de pace si fericire pentru poporul vietnamez.De altfel , inflorirea pomilor de piersic reprezinta un semnal consacrat al debutului anotimpului renasterii in Vietnam.

In Coreea , piersica este vazuta ca simbol al fericirii , bogatiei , onoarei si longevitatii.Ea face parte din cele zece plante si animale nemuritoare , aparand adesea in picturile populare.Atat pomii de piersic cat si fructele acestora au puterea de a alunga spiritele , din acest motiv piersicile nefiind asezate pe mesele "jesa" (mese de comemorare a strabunilor) asemeni altor fructe.

In limbajul romantic al simbolurilor florale , florile de piersic marturisesc despre modestie , gratitudine , admiratie si simpatie

In Arkansas , SUA , exista superstitia de a ingropa pantofi vechi la radacina unui pom de piersic proaspat plantat.Se spune ca o vechime mai mare a incaltarilor are un efect de fertilizare mai intens .

In folclorul occidental, se crede ca piersicul are putinta de a vindeca negii.Conform unei retete consacrate, negii sunt frecati cu frunze ale acestui pom , ce sunt apoi ingropate.Atunci cand frunzele de piersic putrezesc , dispar ca prin minune si negii.
Potrivit unei alte metode de tamaduire, trebuie sa mergi neobservat pana la un piersic si sa faci in scoarta lui , cu un cutit de macelar , tot atatea taieturi cati negi ai pe corp.In sapte zile negii vor dispare de la sine !

Tot in vestul Europei , se zice ca pentru a gasi un inel pierdut, este necesar sa strangi tare in mana o ramura de piersic si sa colinzi zona in care crezi ca l-ai scapat.Ramura se va inclina in jos in mod vizibil atunci cand te vei afla in locul unde se afla inelul.Pentru a gasi aur ingropat in pamant , ar trebui sa agati un banut la capatul unei crengi de piersic in forma de furca si sa procedezi la fel ca mai inainte.

Vasul crăpat


O femeie din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãț, și le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate plin.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumãtate de apã. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rușine cu imperfecþiunea sa, și se simțea atât de rãu că nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de nereușitã, i-a vorbit femeii lângã izvor: “Mã simt atât de rușinat, pentru că aceastã crãpãturã face ca apa să se scurgã pe tot drumul pânã acasã!”
Bãtrâna a zâmbit, “Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însã pe cealaltã nu?” “Asta pentru că am știut defectul tãu și am plantat semințe de flori pe partea ta a potecii, și, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.”
“De doi ani culeg aceste flori și decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți care împrospãteazã casa.”

Ce povestioara dulce!
Imi place atat de mult!
Multumesc!

Intr-adevara,foarte frumoasa povestirea,Sorina!
Eu aduc o poezie putin melancolica,dar mi-a placut mult si-am vrut sa o citit si voi...
"Motto :
-Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil-


Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea, vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie, mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe, urcând in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli, fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie si devenim mai triști…

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie și devenim fragili."

Buna dimineata,fete dragi!
Hop si eu cu picatura de suflet!

"Un om si cainele sau au murit in acelasi timp. Ajungand in cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe langa un gard de marmura fina, pana au dat de o poarta superba, construita din perle ce straluceau sub razele soarelui.
Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.
- Scuzati-ma, unde ne aflam?
- In Rai, a raspuns portarul.
- Putem primi un pahar cu apa?
- Desigur, a raspuns portarul, intra si vei primi.
- Singur? Prietenul meu nu poate intra?
- Regret, nu permitem intrarea animalelor...

Omul a decis sa renunte la apa, si-a chemat cainele si-au plecat mai departe. Tot mergand,au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de poarta si citea dintr-o carte.
- Putem primi putina apa?
- Desigur, cu placere, intrati, a raspuns portarul.

Cei doi au trecut poarta si au baut apa rece din fantana apropiata, cat au poftit.

- Multumim, dar unde ne aflam?
- In Rai, le-a raspuns portarul.
-Cum se poate? Am mai intalnit un portar, si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Ah, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!
- Si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru?
- Nu, i-a raspuns portarul. Noi suntem bucurosi sa ei ii pastreaza pe toti aceia care sunt de acord sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara!"

Ne-ar trebui niste porti din acestea si aici, pe Pamant ...

sosesc sie u cu un pic de specific varatec...mierea.....
www.breslo.ro/Product/honeyhoneycolier-statement-elegant-Concurs-VARA--rezervat_952338

Ce frumos e,rosegarden!Bun venit in concurs!Se zice ca iubirea e un vas de aur pe care il poti umple ori cu otet,ori cu miere!Ei bine,tu aduci in vasul acestui concurs mierea dulce a verii breslase si-ti multumesc!

"Mierea: nectar amestecat cu lacrimi de albină."

In sfarsit, dupa "lupte seculare", am reusit: am terminat o lucrare pentru acest concurs si ma grabesc sa o pun
www.breslo.ro/Product/FLORI-DE-CAMP---COLIERBROSACORDONESARFA-DE-VARA---participa-la-concursVara-Romaneasca--sectiunea-bijuterii_952364
Le doresc tuturor succes!

A inflorit minunat campul verii tale,Corina!E atat de colorat si de vesel totul,incat simti pana si parfumul ametitor al florilor!Foarte frumos!

"A fi coplesit de parfumul florilor reprezinta o forma dulce de a fi invins.”

Adevarul e ca am fost vesela de cate ori am inceput sa lucrez la flori si mi-a facut placere. Multumesc!

Iata un mic premiu pe care il ofer ocupantelor locurilor III si IV la sectiunea bijuterie. www.breslo.ro/Product/Premiu-pentru-ocupantele-locului-III-si-locului-IV-la-concursul-Vara-2013---sectiunea-bijuterie_952616

Am confectionat si bijuteria pentru locul II dar nu am facut fotografii. Cred ca spre sfarsitul saptamanii vor fi gata si voi putea posta.

Multumesc mult de tot,Ocatvia!
E atat de placut sa vezi cum,incet-incet,se aduna si lucrari minunate,si premii superbe...

"Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am spus-o deja, dar infrunt ridicolul de a mai spune-o o data: in ochii copilului care am fost." Octavian Paler - Desertul pentru totdeauna

ofer si eu o pereche de cercei soutache...ocupantei locului V la Concursul Bijuterii...o sa postez dupa masa...

Multumesc mult,Carmen!

O picatura de suflet...amuzanta!

"O turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata, de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol. Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel prin eliminarea celor mai slabi membri se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei.

Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool,dupa cum se stie,omoara celulele creierului,deci,in mod normal,prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa mai multe beri ..."
:))))

sosesc si cu campul de flori varatece....
www.breslo.ro/Product/summer-fieldcolier-tip-guleras--Concurs-VARA-de-pe-forum_953102

hop si eu pe la voi :D
Am lucrat ceva si ma intrebam daca..pot scrie o legenda proprie? :D Poveste e conturata deja si mi-ar face placere sa o impartasesc cu voi, legenda unei flori de vara , dintrun coltisor de tara :D
XOX

Chiar este interesanta ideea,asteptam cu interes legenda plasmuita de mintea ta iscoditoare,Nico!

rosegarden,esti harnica exact ca si albinele de care pomeneai!Frumos,vesel,colorat,un colier ce strange in el toate verile pamantului!

Prima creatie pe care o inscriu in acest concurs... fara o poveste anume. Poate doar cu multa poezie in suflet.

www.breslo.ro/Product/Set---La-petite-fille-de-la-mer-colier-si-cercei---Participa-la-concursul-Breslo-Vara-romaneasca_953436

Foarte frumos!Iar muzica lui Vangelis e nemaipomenita,menita sa-ti mearga la inima si la suflet!
Si,daca ai amintit de poezia din suflet si de frumusetea unei trairi la malul marii,iata si o poveste despre Marea Neagra:

"In legendele romanesti, Vidra sau Iuda e un duh maritim si locuieste in fundul Marii Negre, intr-un mare si frumos palat, si de acolo carmuieste Imparatia Pestilor. Toti pestii asculta de el. Palatul lui se afla in locul numit Vidros si e cel mai adanc loc al marii, ca de la cer la pamant. Acolo sunt pesti cata frunza si iarba.

Prezente in mitologia multor popoare, Sirenele sunt numite de romani Faraoance sau Faraoni. Fiinte stranii, jumatate femei, jumatate pesti, stau toata saptamana, cat se framanta marea, ascunse pe fundul ei, iar sambata sau duminica, atunci cand marea se odihneste, ies la suprafata. In acel loc se face o dunga rosie, una galbena si alta albastra. Faraoancele se tin de maini si canta foarte frumos, incat cine le aude cantecele ramane vrajit si, daca nu e om drept, se zapaceste si se ineaca. Daca e om cinstit, tine minte acele cantece si le aduce pe pamant, de le invata toata lumea. Faraoancele ies foarte rar pe malul marii, mai mult primavara, cand e cald, randuindu-se pe tarm si pe stanci si jucandu-se cu siraguri de margele si tot felul de scumpeturi ale marii. Nu doresc sa fie zarite de ochi de pamantean; de aceea, cand simt ca se apropie pas de muritor, se arunca in mare, uitand pe tarm scoici, ghiocuri si pietre nespus de frumoase.

Sorbul Marii nu pare a fi acelasi ca Sorbul Pamantului. Insa si primul traieste in apa, semanand cu pestii, fiindca are si el solzi stralucitori. Are o gura uriasa, cu care soarbe apa, inecand oamenii care se scalda in apa ori stau doar pe maluri privind. In Marea Neagra este cel mai mare dintre toti Sorbii Marilor. El soarbe apa din cand in cand, caci altfel s-ar mari prea mult si ar ineca pamantul. Cand ii e sete, semn de seceta, soarbe si apa raurilor, cu asa lacomie incat soarbe si broastele, care cad apoi pe pamant laolalta cu ploaia. Atunci ploua "cu broaste"..."

Nu asta am in cap pentru concursul acesta (sper sa reusesc sa si termin ce mi-am propus) dar am terminat colierul acesta si mi-am dat seama ca s-ar potrivi concursului. Iata-l: www.breslo.ro/Product/Colier-Cool-leaves_953624

Sa fiti blande cu mine, e pentru prima data cand particip la un concurs pe Breslo! :))

LuAndy,bun venit in concursurile de pe forum!Te asigur ca dau dependenta!:)
Ai debutat in forta,cu un colier ce ma face sa fredonez "Fata verde cu parul padure..."
Un colier ca o "zicere" neaos romaneasca:

"Frunză verde foi şi-o fragă

Frunză verde foi şi-o fragă
Răsai lună, răsai dragă,
Să se vadă prin livadă,
Să cosim pelin şi iarbă,
Să-i dăm calului să roadă...
Calul roade şi nechează,
Mândra plânge şi oftează.
Taci mândro nu mai ofta,
Că-oi veni şi mi te-oi lua:
Când o creşte nalba-n casă
Şi-o bătea cu floarea-n masă:
Când o creştr grâu-n tindă
Şi-o bătea cu spicu-n grindă."

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău

Felicitari si succes!

m-am cam molipsit de la albine...nu stiu cat o tine harniciia asta...sper ca pana-n toamna...dar vom vedea.....intre timp,iata si al treilea colier:
www.breslo.ro/Product/buddleia-davidiicolier-statement-cu-muuulte-floricele-mov--Concurs-VARA--forum_954120

La baza ritualurilor de SANZIENE stau micile flori galbene, numite sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi.
Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug (vor inflori ca Sanzienele).

”Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune
Să pună la pălarie
Floare pentru cununie
Babele să le rostească
Până-n toamnă să nuntească.”

Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.

A doua zi, în zori, cete de feciori strabat satele cu florile de Sanziene la palarie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei cântă, chiuie şi strigă:

“Du-te lună, vino soare,
Că tragem la-nsurătoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvârlite,
Hai frumoaselor ce staţi,
Zâne vreţi să rămâneţi,
Că venim după peţit,
Până nu v-aţi răzgândit.“

O altă strigare pe care o mai foloseau băieţii, dar prin preajma caselor unde locuiau fetele care nu prea erau pe placul lor, era:

“Toate slutele-s grăbite,
Toate vor să se mărite,
Cu-alde unii dintre noi,
Feciori mândri, vai de noi,
Că la nuntă ştim hori,
La praznice ştim prânzi,
Şi la dragoşti şi mai şi…“

Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă.
“Sânziană, floare-aleasă,
Fă-mă în curând mireasă…”

De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor deveni atrăgătoare şi drăgăstoase.

Numai minuni se intampla la vara breslasa:in gradina cu trandafiri a inflorit liliacul de vara!Si a inflorit in imperialul mov,delicat si romantic!
Foarte frumos,rosegarden!